Aproape nimic despre Lituania

Vedere din camera de hotel

M-am întors săptămâna trecută dintr-o călătorie (de afaceri, cum altfel??) în Lituania.  Nu mai e nevoie să amintesc că neam de neamul meu n-a călcat pe-acolo, şi nici eu n-aş fi călcat, dacă nu mă trimiteau unii cu dinadinsul.  Ca să zic aşa, nu e tocmai o destinaţie turistică de Top 10.  Nici nu prea ştiam mare lucru despre ţara asta, decât că e una din fostele aşa-numite „republici baltice” care dădeau cu tifla URSS-ului de câte ori puteau şi care se ţineau cu dinţii de identitatea lor naţională, indiferent de costuri.

Am ajuns în Vilnius într-o vineri.  Mi-am luat în primire camera la Radisson – superb amplasat, în spatele Primăriei oraşului – şi am pornit prin târg.  Cum ziceam, super central.  Puzderie de magazine scumpe şi foarte scumpe: Armani, Zegna, Ferre, Prada – mă rog, aţi prins ideea.  Pe străzi, să tot fi fost vreo duzină de oameni.  Vineri seara, în buricul târgului!  Măi să fie…  Altfel, boboc de oraş: curăţenie impecabilă pe străzi, maşini parcate numai în locurile de parcare, toate becurile felinarelor funcţionau – ce mai, ordine… nemţească.  Totul ok, cu excepţia pustietăţii de pe stradă.  Mister.

Hotel Radisson Astorija

Piata Rotuses

Piata Rotuses

Dimineaţa urmatoare, când mi-a sunat ceasul la 8:30, l-am suspectat că s-a defectat: afară era suficient de întuneric ca să fie încă aprinse felinarele!  În plus, supriza neplăcută era că mai şi ningea.  Pe 23 octombrie!  Aveam de făcut vreo 300 de kilometri cu maşina, şi eram îngrozită.  Spre norocul nostru, zăpada nu s-a aşezat şi am putut pleca la drum.  Ghinionul face să nu am poze nici de pe drum, nici din Klaipeda, destinaţia noastră, aşa că trebuie să vă povestesc… cu vorbe.

Lituania e o ţară teribil de plată, cel puţin în direcţia nord-vest nu am întâlnit nici un fel de ondulaţie a terenului, cât de mică.  Şosele superbe, orăşele şi sate aşezate la distanţă decentă de autostradă ca să nu se deranjeze reciproc, şi mai ales păduri.  Păduri fabuloase, ca în basmele ruseşti, cu tot felul de foioase, cu conifere, dar mai ales cu mesteceni.  Mi-am amintit de mestecenii albi ai Siberiei, aşa cum i-am văzut în cele trei zile de drum cu trenul prin taiga… o tempora!

Klaipeda e un oraş micuţ (nu-i de mirare, toată Lituania are 3,3 milioane de locuitori, cât Bucureştiul într-o zi proastă), a cărui celebritate este dată de faptul că e port la Marea Baltică, şi că apele lui nu îngheaţă niciodată.  Pe vremuri, se pare că era una din staţiunile estivale celebre ale Uniunii Sovietice – deşi mă depăşeşte de ce, fiindcă nu văd cum apa Mării Baltice ar putea depăşi temperatura unei băuturi de la frigider vara!  Oraşul are o istorie luuungă şi interesantă, de la cavalerii teutoni, trecând prin Ducatul şi apoi regatul Prusiei, până la Al Treilea Reich şi URSS – dar din nenorocire, a fost practic distrus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Altfel, pitoresc şi frumuşel – îmi imaginez că vara e chiar o plăcere, cu râul care îl traversează şi cu Laguna Curoniană în faţa ochilor.  Însă acum era un frig…  Aici măcar am înţeles de ce erau pustii străzile: lumea stătea în casă, la căldură.  Noi nu puteam, că trebuia să mâncăm undeva.  De menţionat (ca să nu ziceţi că n-am găsit chiar nimic de spus) restaurantul „Viva la Vita” de la etajul 21 al hotelului Amberton: vedere panoramică a oraşului şi a portului, cu bonus de splendoare dacă vă prinde apusul acolo.

Sf. Casimir

Poarta Basiliana

Sf. Treime

Am revenit la Vilnius vineri seara, şi parcă am nimerit într-un alt oraş: lume pe străzi, tineri cu chitara, animaţie, restaurante care-şi vărsau în stradă fumătorii (dar ca să nu se plictisească le dădeau şi halbele de bere), căţei trăgându-şi după ei proprietarii…  Şi era tot vineri seara, la numai o săptămână distanţă de pustietatea de la sosire.  N-am reuşit să înţelegem.  Dar ne-am bucurat.  Pentru că am reuşit să vedem câte ceva.

Chiar în faţa hotelului – o vedeam de la fereastră – era biserica Sf. Casimir, barocă şi rozalie ca un tort de nuntă.  Nu vă plictisesc cu amănunte, că le găsiţi pe toate aici, dar are o istorie fascinantă.  O aruncătură de băţ mai încolo, primăria ca un templu grecesc.  Tot o aruncătură de băţ, dar în direcţia opusă, biserica Sf. Treime şi Poarta Basiliană (dacă aşa s-o fi traducând). Poarta e rococo, absolut splendidă; biserica este însă într-o stare deplorabilă, şi pe deasupra închisă – păcat, pentru că fiind singura biserică uniată din Vilnius ar fi fost interesant de vizitat.

Magazin de chihlimbar

Vitrina cu chihlimbar

Am dat o tură rapidă prin magazinele de suveniruri din piaţa centrală.  Nu ştiu dacă ştiţi, dar ţările baltice sunt celebre pentru chihlimbarul lor.  Imaginaţi-vă un magazin (de fapt vreo cinci, pe o rază de 200 metri) plin cu bijuterii din chihlimbar, de la galben-lăptos, trecând prin culoarea peltelei de pere, până la verde-auriu.  Toate modelele, toate felurile de bijuterii, toate mărimile şi culorile.  Să înnebuneşti, nu altceva!  Aviz amatoarelor…

Cam asta a fost tura mea rapidă de Lituania.    Cum spuneam, am reuşit să nu văd mai nimic, dar mi-a deschis apetitul.  O să încerc să mai prind o deplasare – dar poate pe vreme mai bună – şi o să vă povestesc mai multe!

Tags: chihlimbar, Istmul Curonian, Klaipeda, Laguna Curoniana, Lituania, Marea Baltica, mesteceni, Poarta Basiliana, Sf. Casimir, Vilnius