Lisboa dos milagres - Alfama

Monumentul Descoperirilor

Am plecat la Lisabona aproape din întâmplare.  Anul trecut, prin toamnă, am primit un mesaj de la Blue Air, care ne anunţa că, timp de 2 ore, are o reducere uriaşă la preţul biletelor.  Ne-am gândit care e cea mai scumpă destinaţie a lor, cea care ar fi meritat cel mai mult cumpărată cu aşa o promoţie, şi aşa am ales ţinta concediului nostru de primăvară: Lisabona.

Nu că nu ne-am fi dorit să ajungem acolo.  Ne doream, din tot felul de motive, care mai de care mai subiectiv: Amalia Rodrigues, azulejos, fructe de mare, templierii din Tomar, sonoritatea limbii portugheze aşa cum se aude în fado.  Nu era prima noastră prioritate, intenţionam să mergem altundeva, dar cum calul de (aproape) dar nu se caută la dinţi…

Ştiam că Lisabona e un oraş relativ nou, pentru că în 1755 un cutremur cumplit l-a distrus aproape în totalitate, iar mare parte din ceea ce se vede astăzi s-a construit după mijlocul secolului al XVIII-lea.  Ca întotdeauna, am ales să stăm în partea cea mai veche a oraşului, şi aşa am ajuns în Alfama care, construită pe stânca dură a colinei, nu a fost afectată de cutremur…

Alfama - lângă casă

Scări in Alfama

Alfama - celebrul tramvai 28

Dacă ar fi să aleg un loc care să adune în el tot spiritul Lisabonei, nu aş alege nici dantelatul Torre de Belém, nici eleganta Rua Augusta, nici Parque das Nações – paraşutat direct din secolul al XXII-lea – ci aş alege Alfama.  Pentru că aici a supravieţuit vechea Lisabona, la poalele castelului Sfântului Gheorghe, între Costa do Castelo şi malurile râului Tejo, pe străduţele întortocheate, în căsuţele lacome de spaţiu şi de lumină.  Aici se simt sunetele, mirosurile si culorile oraşului vechi.  Aici faţadele nu sunt peste tot renovate, piatra de râu cu care sunt pavate uliţele îţi oboseşte picioarele greu încercate de urcuşurile şi coborâşurile fără număr, aici mirosurile pot să jignească nasurile mai delicate, iar hărţile sunt de o patetică inutilitate.  Aici, în cartierul care pe vremuri aparţinea sărăcimii, al hoţilor şi al marinarilor, rămas aproape neschimbat de pe vremea când maurii stăpâneau oraşul, s-a născut muzica ce defineşte Portugalia: fado-ul.

Casa noastră din Alfama

Altă străduţă din Alfama

Aici am găsit un apartament superb, într-o clădire proaspăt renovată pe interior, şi cu nelipsitele azulejos pe faţadă.  Primul contact cu gazdele noastre, Margarida şi Luis, avea să dea tonul interacţiunii cu portughezii: calzi, prietenoşi, plini de solicitudine şi de bunăvoinţă.  Cei doi ne aşteptau cu vinul la rece şi cu prăjituri de casă şi n-au plecat înainte de a-şi nota ora la care aveam avion peste o săptămână, pentru că „ei îşi conduc întotdeauna oaspeţii la aeroport cu maşina, cum adică să luăm un taxi?”.

Ca să fiu limpede de la bun început: Alfama nu este nici pentru mofturoşi, fiindcă nu e picture-perfect, nu are faţade impecabile şi grădini manuchiurate, mai miroase ici şi colo a gunoi, iar trotuarele nu sunt netede ca-n palmă; nu e nici pentru leneşi sau cardiaci, pentru că e numai un deal şi-o vale, cu sute de escadinhas (trepte) inegale, incomode şi imposibil de localizat pe hartă.  Dacă vreţi hoteluri elegante (deşi, hm, am văzut unul splendid şi-n Alfama, Olissippo do Castelo, de 4 stele), duceţi-vă în Baixa.  Dar dacă vreţi culoare locală şi farmec, Alfama n-o să vă dezamăgească.

Castelo de Sao Jorge

Vedere din Castel

Stăpânul castelului

Bun, şi ce se poate vedea în Alfama?  Păi ar merita început cu castelul Sao Jorge, care domină întregul oraş.  Citadela şi castelul în sine, care datează mai mult sau mai puţin de pe la începutul mileniului trecut, au acel farmec care nu lipseşte nici unei fortificaţii antice pe care un oraş a înglobat-o şi a absorbit-o în corpul său, uneori mutilând-o prin adăugiri complet aberante, alteori ciuntind-o ca să facă loc altor clădiri.  Nu vă plictisesc cu istoria fortăreţei, pentru că orice ghid turistic vă poate spune lucruri mult mai bine documentate.  O să spun numai că nu există loc mai potrivit pentru a vedea de sus panorama oraşului, de preferinţă la asfinţit, când soarele aureşte apele fluviului şi îmblânzeşte contururile acoperişurilor.  Acum mulţi ani, urcată pe Rarău şi având întreaga Moldovă la picioare, am avut înţeles de ce se simţea Ştefan cel Mare atotputernic – la Lisabona, în fortăreaţă, privind oraşul întins cuminte cât vedeam cu ochii, am înţeles de ce maurii se ţineau cu dinţii de castel şi ce l-a îndemnat pe cavalerul Martim Moniz să oprească cu preţul vieţii închiderea porţilor în faţa cruciaţilor care voiau să-l recucerească.  Mă rog, o viziune cât se poate de emoţională asupra istoriei, motivată de auriul unei după-amieze târzii, de ţipetele păunilor care se jucau prinselea cu fotografii şi de slăbiciunea mea pentru oraşe vechi, castele şi apusuri de soare…

Sao Vicente de Fora

Azulejos la Sao Vicente

Capela cu intarsii de marmură

Ar mai fi de văzut în Alfama şi mănăstirea Sao Vicente de Fora, o frumuseţe de biserică de secol al XVII-lea, construită peste ruinele unui aşezământ augustin din secolul al XII-lea, unde sunt înmormântaţi aproape toţi domnitorii din Casa de Braganza.  Nu rataţi curtea interioară, decorată cu zeci de metri de azulejos (celebrele plăci de faianţă portugheză), şi nici seria de fabule de La Fontaine ilustrate – cum altfel? – tot pe azulejos.  Capela cu pereţii decoraţi în intarsie de marmură este spectaculoasă de-ţi taie răsuflarea – am fost tentată să pipăi peretele ca să mă conving că arabescul e într-adevăr de piatră, şi nu o pictură delicată şi caligrafică.  Cu toate că e obositor, urcuşul până în vârful turlei te răsplăteşte cu o altă vedere panoramică: ochiul coboară, neîmpiedicat de nimic, până la malul apei – credeţi-mă, merită!

Panteonul

Destul de aproape e şi Panteonul Naţional, aşa cum este numită biserica Santa Engracia.  Înăuntru sunt monumentele tombale ale unor preşedinţi ai Portugaliei, al unuia din scriitorii ei celebri şi al Amaliei Rodrigues.  Construcţia bisericii a durat sute de ani (se spune că din cauza unui blestem), încât în portugheză expresia „să dureze cât Santa Engracia” a ajuns să însemne un fel de „la paştele cailor”.  Marţea şi sâmbăta, alături de biserică se ţine Feira da Ladra (piaţa hoaţei – de ce a hoaţei şi nu a hoţului nu ne explică nici o legendă), o piaţă de vechituri, dar nu un flea market aşa cum v-aţi obişnuit pe la Londra sau Bruxelles.  Nu are nimic glamour sau romantic Feira da Ladra; este o adunătură sordidă de lucruri vechi, desperecheate şi scâlciate.  Peste tot locul pluteşte un miros de casă de om bătrân şi decrepit, de tristeţe şi penurie.  Treceţi cât puteţi de repede de târg şi nu-l lăsaţi să vă strice ziua…

Se de Lisboa

Ce-ar mai fi… Catedrala Lisabonei, Santa Maria Maior sau Sé de Lisboa, cea mai veche clădire din oraş şi un exemplu splendid de arhitectură romanică (cel puţin la exterior).  Clădirea este minunat de sobră şi de elegantă, cu un aer ascetic pe care nu-l mai vezi la prea multe biserici din vestul Europei.  De pe la 1150, când a început construcţia ei, i s-au tot adăugat sau reparat porţiuni, aşa că a ajuns să „conţină” tot felul de stiluri arhitectonice, de la cel romanic iniţial până la baroc şi rococo.  Asta nu are prea multă importanţă, pentru că este oricum foarte frumoasă, iar într-o după-amiază cu soare roza de deasupra intrării este un vis.

Dacă aţi ajuns până la Sé şi dacă vă e foame, mai coborâţi câţiva paşi şi, pe rua dos Bacalhoeiros găsiţi un lung şir de restaurante de toate etniile şi culorile.  Măcar o dată în Lisabona trebuie să încercaţi bacalhau, cod uscat şi rehidratat, gătit în diverse moduri.  E unul din acele must-do ale Portugaliei…

3 strazi cu acelasi nume!

În sus şi-n jos prin Alfama

Înghesuială mare!

Un ultim cuvânt despre Alfama: rezervaţi-vă măcar două ore în care să vă pierdeţi pe străduţele ei pline de culoare şi pitoresc.  Spuneam mai devreme că hărţile sunt inutile.  La un moment dat, am ajuns într-o intersecţie în formă de Y unde, încercând să ne orientăm, am văzut cu stupoare că toate cele trei străzi care intrau în intersecţie se numeau la fel: rua de Escolas Gerais!  Ne-a umflat râsul, am băgat harta în geantă şi am pornit fără ţintă pe străduţe.  Aşa am făcut cele mai minunate descoperiri – ceea ce vă doresc şi vouă!

- Va urma -

Tags: Alfama, Amalia Rodrigues, azulejos, Castelo de Sao Jorge, fado, Feira da Ladra, Lisboa, Portugalia, rua dos Bacalhoeiros, Sao Vicente de Fora, Se de Lisboa