“Concediu” se scrie “Corfu”

Vlacherna, emblema insulei

Mă gândesc ca, înainte de a mă lăsa dusă de valul frenetic al începutului de an „business”, şi implicit de călătoriile pe care le implică pentru mine lucrul ăsta, să vă povestesc cum a fost în vacanţă.  Din două motive: ca să nu uit cu desăvârşire (la 24 de ore de la întoarcere deja mă simţeam ca şi când n-aş mai fi fost în concediu de un an), şi ca să nu apară alte şi alte locuri care să se îmbulzească în timpul şi spaţiul, dramatic limitate, ale acestui blog.

Ei bine, da: am fost şi în vacanţă!  Credincioşi hotărârii luate acum vreo 4-5 ani, destinaţia noastră de sfârşit de vară a fost o nouă insulă grecească.  Până acum am bifat Creta (favorita nedetronată), Rodos, Santorini şi câteva mai insule mai mici, văzute în vizite de câte o zi, cu plecare de pe cele mari.  Cum Grecia are câteva mii de insule şi insuliţe, e clar ca în decursul vieţii n-o să apucăm să le vedem – dar vom muri străduindu-ne!  Aşa că… anul ăsta, Corfu.

Una din cărţile cele mai iubite ale copilăriei mele a fost „Familia mea şi alte animale”, de Gerald Durrell.  Sătulă de clima insuportabilă a Angliei, familia Durrell (care avea să dea lumii un mare romancier, pe Lawrence, şi un mare naturalist, pe Gerald) porneşte, cu arme şi bagaje, către o lume mai ospitalieră.  La vremea aceea, cu toate că Anglia pierduse Corfu de peste 70 de ani, exista o stranie percepţie cum că, în virtutea anilor de protectorat englez, insula este îmbibată de britanism, şi prin urmare „civilizată”.  Prezumţie care o face pe naiva şi terorizata mamă a celor 4 copii Durrell să suporte viaţa zăpăcită pe care aceştia o duc în Corfu – iar pe cei patru zănatici să se distreze minunat.  Toate aventurile lor sunt povestite, cu un umor delicios, în „Familia mea şi alte animale”.  Mulţi ani după plecarea din Corfu, Gerald Durrell scria: „Copilăria mea în Corfu mi-a modelat viaţa.  Dacă aş avea puterea unui Merlin, aş oferi fiecărui copil darul copilăriei mele”.

Înarmată cu „informaţiile” de la Durrell, am ales Corfu.  Alegere corectă.  Din dorinţa de a avea la îndemână restaurante, biserici şi atracţii turistice, am ales oraşul Corfu.  Alegere greşită pentru cineva care vrea să mai facă şi plajă sau baie în mare.  Am ales hotelul Astron, despre care am citit că e în centrul istoric al oraşlui, la 200 de metri de mare.  Corect totul – dar am scăpat din vedere că „mare” nu înseamnă neapărat „plajă”.  Altfel, minunat amplasament: chiar din spatele hotelului (care este aşezat pe faleză) începe oraşul vechi.

Străduţă din oraşul vechi

Turla bisericii Sf. Spiridon

Foamea de spaţiu

Oraşul vechi s-a dezvoltat în interiorul fortificaţiilor veneţiene, unde fiecare palmă de loc era preţioasă, şi este un labirint de străduţe mici şi întortocheate, pavate cu piatră.  E de un pitoresc inegalabil, cu combinaţia lui de magazine (majoritatea pentru turişti, e drept) şi restaurante, printre care se iţesc biserici.  Acestea din urmă îşi ţin uşile larg deschise până seara târziu, şi preoţii nu par deloc deranjaţi de mareea de turişti în şorturi şi şlapi care, între două cumpărături, se opresc să aprindă o lumânare.  După cum par să convieţuiască în deplină înţelegere şi cu restaurantele care-şi întind mesele până aproape de intrarea sfântului lăcaş…

Bulevardul Liston

Palatul Sf. Mihail şi Gheorghe

Spianada si Fortăreaţa Nouă, văzute din Fortăreaţa Veche

Înspre mare, străduţele converg către o esplanadă largă, numită de localnici Spianada (influenţa veneţiană şi apropierea geografică de Italia se simt în toponimică şi în gastronomie, printre altele), o vastă întindere verde care include un teren de cricket – vestigiu al stăpânirii britanice.  De-a lungul Spianadei se întinde Liston, un bulevard elegant, umbrit pe o latură de copaci iar pe cealaltă de arcadele restaurantelor şi cafenelelor.  Numele bulevardului, Liston, vine de la veneţieni, de la celebra „listă” a familiilor nobiliare, singurele cărora le era permis să se plimbe pe aici. La capătul său dinspre nord se vede palatul Sfinţilor Mihail şi Gheorghe, fostă reşedinţă a guvernatorilor britanici, astăzi muzeu de artă asiatică.  În faţa clădirii este statuia unuia din aceşti guvernatori, Sir Frederick Adam, principalul promotor al staţiunii Paleokastritsa, pe care o îndrăgea foarte tare.

Fortăreaţa Veche

Farul din Fortăreaţă

Golful Garitsa, vazut din Fortăreaţă

Pe latura opusă bulevardului Liston a Spianadei se găseşte intrarea în Fortăreaţa Veche (Paleo Frourio), pe care veneţienii au construit-o între 1550 şi 1559 – memento de neignorat al faptului că insula a constituit multă vreme un bastion al civilizaţiei occidentale împotriva asalturilor otomane.  În cel mai înalt punct al fortificaţiei este un far, iar puţin mai jos de el este bisericuţa Sf. Gheorghe, construită pe la 1800, dar în stil de templu grec.  Merită făcut urcuşul, destul de obositor sub soarele amiezii, până în vârful fortăreţei, pentru că priveliştea asupra oraşului şi a golfului Garitsa este minunată.

Achilleion - intrarea

Achilleion - terasa

Achilleion - Ahile triumfător

La mică distanţă de oraş (cam 10 de kilometri sud) se găseşte palatul Achilleion, vila construită la 1890 pentru împărăteasa Elisabeta a Bavariei, mai bine cunoscută sub numele de Sissi.  Lawrence Durrell a numit Achilleion „o clădire monstruoasă”, şi nici Sissi nu era prea încântată de arhitectura vilei, dar a rămas aici din dragoste pentru insula Corfu.  Din vila în sine se vizitează prea puţin, numai parterul – holul principal, un salon, un dormitor şi capela – dar grădinile sunt o încântare.  Nici o surpriză în faptul că totul se centrează în jurul lui Ahile, şi că două din cele mai proeminente statui îl reprezintă: una triumfător, cu suliţa în mână, privind către mare, cealaltă murind.

Vlacherna şi Pontikonissi

Mănăstirea Vlacherna

Mănăstirea Pontikonissi

Numai câteva minute de mers cu autobuzul, spre sud, se află cartierul Kanoni, cu cele două atracţii ale sale: mănăstirea Vlacherna, construită în secolul al XIII-lea, o bisericuţă miniaturală ca o casă de păpuşi, şi insula Pontikonissi.  Aceasta din urmă, însemnând Insula Şoarece, se spune că ar fi corabia lui Ulise, împietrită de Poseidon.  La Vlacherna se poate ajunge coborând din staţia de autobuz pe o potecă abruptă şi mergând pe un dig.  La corabia lui Ulise vă duce un vaporaş.

După standardele noastre, concediul în Corfu a fost neobişnuit de „paşnic” şi de static: am avut maşină numai două zile şi n-am făcut mai mult de 200 de kilometri în total.  Dar ce kilometri!  Mai tot nordul insulei înseamnă drumuri înguste, cu o singură bandă pe sens, în pantă sau cu nenumărate serpentine.  Pe alocuri, drumul trece prin vreun sat, şi se îngustează până la o singură bandă – caz în care, slavă domnului, corfioţii au instalat semafoare.  În privinţa uneia din plaje, agenţia de la care am închiriat maşina ne-a avertizat să coborâm cu piciorul ultimii 500 de metri, pentru că maşina nu-i mai poate urca înapoi!

Plaja Paleokastritsa

Mănăstirea Theotokou

Paloekastritsa, în formă de inimă

Oricum, am reuşit se vedem câteva locuri superbe, pe care vi le recomand din tot sufletul.  Paleokastritsa (26 km NV de oraşul Corfu, pe coasta de vest a insulei) este una din cele mai îndrăgite staţiuni corfiote, şi pe bună dreptate.  Are nu mai puţin de şase plaje diferite, potrivite ca dimensiuni, cu nisip fin şi apă curată, puţin adâncă.  Pe dealul de lângă Paleokastritsa se poate vizita mănăstirea Theotokou, datând „doar” din secolul al XVII-lea – un loc de o linişte binecuvântată, înecat de flori şi de soare.  E preferabil să urcaţi cu piciorul, cam 20 de minute; scăpaţi de grija locului de parcare şi a serpentinelor fioroase.  La plecare, dacă urcaţi pe drumul ce duce deasupra staţiunii, din punctul numit Belavista puteţi vedea forma de inimă a aşezării. Iar dacă vă prinde ora mesei prin Paleokastritsa, nu ocoliţi taverna Limani, pe drumul către portul vechi; pe lângă mâncare bună şi ieftină, acolo o veţi găsi şi pe Camelia, o olteancă din Turnu Severin, veselă şi simpatică, gata să vă povestească totul şi despre meniu, şi despre staţiune.  S-o salutaţi din partea noastră!

Golful Agni

Vedere de pe şosea către un golf necunoscut

Kassiopi

Temerari, în a doua zi cu maşină am pornit în sens invers acelor de ceas, din oraşul Corfu către Sidari, pe coasta de nord a insulei.  Am făcut plajă dimineaţa la Ipsos (mda, ştiu, sună prea puţin tentant, dar e minunat), apoi am pornit către Kalami, în ideea unui pelerinaj către una din casele în care a locuit familia Durrell.  Dintr-o toană, am coborât pe unul din drumurile abrupte care se desprindeau din şoseaua principală, către Agni.  Aici, într-un golf splendid, pe o plajă mică, sunt 3 taverne – oricare din ele merită efortul coborârii.  Noi am mâncat la taverna Agni – dacă încercaţi vreuna din celelalte două, spuneţi-mi şi mie.  După masă nu ne-am mai oprit până la Kassiopi, un fel de sat pescăresc ceva mai mare, cu pensiuni, taverne şi restaurante, culcuşit în jurul unui golf cu apă năucitor de albastră.  Mie Kassiopi mi-a amintit de Agios Nikolaos din Creta.  Nostalgia, de…

Sidari, Canal d'Amour

Ultima plajă a zilei: Sidari.  Nu cea mai grozavă plajă, cam murdară (era şi spre sfârşitul zilei) şi nu senzaţional amenajată, dar gazda unui fenomen geologic inedit.  Stâncile de gresie au fost erodate în aşa fel, încât au creat diverse formaţiuni interesante, una din ele fiind Canal d’Amour, despre care se spune că, trecut înot în tandem, uneşte pe veci cuplul care îndrăzneşte.  Dincolo de asta, nenumărate taverne şi baruri (preţurile mi s-au părut mai mici decât prin alte părţi ale insulei, dar deja eram bine bătută în cap de soare, aşa că s-ar putea să mă înşel), incalculabil de mulţi britanici şi o viermuială de lume ca la Mamaia în plin sezon.

Evident, ne-au scăpat multe locuri şi multe lucruri de pe insulă.  N-am încercat să închiriem o barcă şi să ieşim în larg de capul nostru (pentru că ne-a fost lene); n-am făcut scuba diving (pentru că eu nu înot şi mi-e frică de apă); n-am vizitat sudul insulei (pentru că e literalmente infestat de britanici care vin să se îmbete – cel puţin aşa ne-au spus localnicii).  Multe n-am făcut în concediul ăsta.  Da’ n-a zis nimeni că scriu ghidul exhaustiv al insulei Corfu, că pentru asta aveţi ghidurile Eyewitness de la Dorling Kindersley!

Şi-or mai fi concedii şi în alţi ani, nu?

Informaţii practice

Intrarea la Fortăreaţă: 4 euro pentru adulţi.  Deschis 8-17 zilnic.

Kanoni (pentru Vlacherna şi Pontikonissi): autobuzul nr. 2 (linia albastră).  Traversarea la Pontikonissi, cu barca: 2 euro dus-întors, plecare la fiecare 20 de minute.

Achilleion: intrarea 7 euro.  Se ajunge cu autobuzul nr. 10 (linia albastră) din Piaţa San Rocco.  Biletele (1,80 Euro dus-întors) se iau de la chioşc, înainte de urcarea în autobuz.

Mănăstirea Theotokou (Panaghia) din Paleokastritsa: deschisă zilnic 13:30 – 17:30.

Transport: Corfu are două categorii de autobuze, Green Bus (oraşul şi împrejurimile) şi Blue Bus (KTEL, compania naţională, pe distanţe lungi).  Mai multe informaţii găsiţi aici http://www.allcorfu.com/ou-buses.html

Tags: "Familia mea şi alte animale", Achilleion, Agni, Ahile, Canal d'Amour, Corfu, cucu, Elisabeta a Bavariei, fortăreţe, Gerald Durrell, ghiduri Eyewitness, golful Garitsa, Grecia, insulă, Ipsos, Kanoni, Kassiopi, Lawrence Durrell, Liston, Paleo Frourio, Paleokastritsa, plaja, POntikonissi, Sidari, Sissi, Spianada, Theotokou, Ulise, veneţieni, Vlacherna