Belgia. Începem cu Bruxelles

Moules la Chez Leon

Până de curând, Belgia nu era prea sus pe lista locurilor în care îmi doream să ajung – asta admiţând că era pe listă.  Nu auzisem nimic spectaculos despre Bruxelles, şi aveam muuulte alte locuri pe care să vreau să le văd, ca să fac din Benelux o prioritate.  Am decis totuşi să mergem numai pentru că o prietenă dragă locuieşte acolo de o vreme, şi cum se pregăteşte de mutare într-un alt colţ de lume, ne-a bătut obrazul că în doi ani n-am fost în stare s-o vizităm.  Aşa că am negociat perioada potrivită (neapărat ceva cu temperaturi peste 15 C – opţiunea mea) şi cu ea, şi cu low-costul nostru preferat, şi zarurile au picat pe iulie.  Şansele de a rămâne neplouaţi se apropiau de 50% luna asta, şi se pare că mai mult de atât nu poate spera turistul…

Am ajuns acolo într-o dimineaţă de sâmbătă cu cer plumburiu, vânt şi maximum 17 grade în termometru (aoleu! am zis eu imediat, şi am căutat prin bagaje jacheta lăsată cât mai la îndemână).  Un autobuz articulat (bucureştenii îşi mai amintesc probabil de celebrele 368) în care să tot fi fost vreo 7 pasageri, cu noi cu tot, ne-a dus în timp record până în cartierul Woluwe unde locuieşte prietena noastră, în estul oraşului.  Acolo, lăsat bagaje, băut rapid cafea, plecat în explorare în centru.

Grand Place - Primăria

Evident, prima oprire a fost Grand Place.  Admiţând că printre cititorii mei ar exista vreunul care să nu ştie, în mai toate oraşele nordice de sorginte germanică piaţa mare urmează cam acelaşi model: primărie, casele breslelor, uneori o catedrală sau biserică.  Piaţa este peste tot centrul geografic, comercial şi civic al oraşului.  Deliciul îl fac însă detaliile fiecărei pieţe în parte.

Din nou Primăria

În cazul Bruxelles-ului, punctul focal e primăria.  O dantelă de piatră uluitor de frumoasă, de o graţie şi de un echilibru greu de imaginat, construcţia ei a durat 53 de ani.  Dacă vă interesează statisticile, aflaţi că pe faţadă se pot număra 203 de statui reprezentându-i pe ducii şi ducesele de Brabant, iar turnul are 96 de metri înălţime.  Dincolo de cifre însă, Hotel de Ville este o capodoperă de arhitectură gotică şi cea mai frumoasă primărie din Ţările de Jos.

După 1455, când s-a încheiat construcţia primăriei, în jurul pieţei negostorii oraşului au început să ridice sediile respectivelor lor bresle, în stiluri care mai de care mai flamboiante.  Cu totul altfel ar fi arătat Grand Place astăzi dacă în 1695 ducele de Villeroy n-ar fi pus tunurile şi mortierele pe Bruxelles şi nu l-ar fi pisat sistematic timp de două zile.  Au supravieţuit acestui bombardament sălbatic două sedii de bresle şi primăria – ironic, având în vedere că tocmai aceasta era principala ţintă a atacului.  O treime din clădirile oraşului au fost distruse, fie de proiectile fie în incendiul care a urmat.

Casele breslelor

Casele breslelor

Grand Place

Reconstrucţia care a urmat este cea care a dat forma modernă a oraşului.  Magistraţii au cerut breslelor să îşi reclădească sediile, dar au pretins să li se prezinte planurile spre aprobare.  Cu toată libertatea ce li s-a acordat negustorilor în privinţa stilurilor decorative şi a elementelor distinctive, rezultatul final dovedeşte o unitate şi o armonie ce s-ar putea caracteriza drept Renaştere flamandă.  Pe lângă noile case ale breslelor, magistraţii au profitat de distrugerile provocate de armata franceză pentru a lărgi străzile, a îmbunătăţi condiţiile sanitare şi a scoate în afara legii acoperişurile de paie care ajutaseră la propagarea incendiului.  Destul de vizionar pentru secolul al XVII-lea, aş zice eu…

Maison du Roi/Broodhuis

Maison du Roi/Broodhuis

Maison des Ducs de Brabant

Faţă în faţă cu primăria stă o altă bijuterie de arhitectură neo-gotic, pe care francofonii o numesc Maison du Roi (Casa Regelui), iar neerlandofonii Broodhuis (Casa Pâinii).  Mda, ţi-ai putea imagina că în atâtea sute de ani ar fi avut timp să se pună de acord… Flamanzii au păstrat numele clădirii de lemn din secolul al XIII-lea unde brutarii îşi aduceau la vânzare pâinea.  În 1405 casa de lemn a fost înlocuită de una din piatră, dar la scurt timp brutarii au început să-şi vândă marfa din uşă-n uşă, iar clădirea a intrat în folosinţa ducelui de Brabant, primind numele de Casa Regelui.  În 1873 a fost reconstruită în forma de astăzi, şi la scurt timp a devenit muzeul oraşului.  Pentru curioşi, aici se pot vizita cam 100 din cele 650 de ţinute ale piticului pişăcios care se vrea emblema oraşului.

Le Roi d'Espagne

Fiecare din sediile breslelor are ceva special, o statuie sau un basorelief, şi fiecare din ele merită câteva clipe de atenţie.  Cel mai bine se poate admira Grand Place de pe un scaun la unul din nenumăratele baruri şi restaurante din piaţă, cu o bere în mână.  Toate ghidurile recomandă Le Roi d’Espagne, fosta casă a brutarilor bruxelezi.  Nu contează, de oriunde vederea e la fel de frumoasă şi berea la fel de felurită…

Pentru mine ca bucureşteancă mortal întristată de felul în care este torturat şi distrus oraşul meu iubit, cel mai remarcabil a fost felul în care bruxelezii au ales să îşi apere centrul istoric.  În 1960 primarul oraşului şi consiliul municipal au votat o ordonanţă (sau poate o fi fost lege, că nu mă pricep) prin care să prevină construcţiile moderne şi să păstreze, armonizeze şi restaureze vechile faţade.  Aşa s-a născut Ilot Sacre, „insula sfântă” din jurul Grand Place.  Reglementările care guvernează această zonă protejată sunt aproape dictatoriale: dacă o faţadă are nevoie de renovare, descoperirea fie şi a unui singur metru pătrat de zidărie originală înseamnă automat că faţada va fi reconstruită în stilul secolelor XVII-XVIII.  Nu se pot folosi decât cărămizi spaniole, iar pervazele ferestrelor nu se pot face decât din piatră albă, cioplită manual. Dacă ţie, ca proprietar, nu-ţi convine… ghinion!  N-ai decât să vinzi, pentru că de demolat şi făcut bloc de birouri cu 20 de etaje nici nu poate fi vorba.  O, ce n-aş da să se facă aşa ceva şi în Bucureşti…

Galeriile St. Hubert

Cafenea în galerii

Magazin în galerii

Nu departe de Grand Place, pe Rue du Marche aux Herbes, o să daţi de galeriile St. Hubert.  În 1874, când au fost inaugurate, erau primele galerii comerciale din lume.  Acoperisul lor de sticlă, aflat la 8 metri înălţime, scaldă în lumină magazinele de lux şi barurile elegante, niciodată goale.  Şi azi, ca şi în vremurile când au fost construite, galeriile sunt loc de întâlnire pentru „lumea bună”.  Aici am văzut aşezate la măsuţele minuscule, cu câte un pahar de băutură în mână, doamne vârstnice, cu pălării pe cap şi cu poşete de mii de euro, comportându-se ca şi când în jurul lor nu ar fi roit vermina turistică în sandale birkenstock şi pantaloni scurţi, ţăcănind din aparatele de fotografiat.  Imperturbabile şi rafinate ca în propriul salon.

Rue des Bouchers

Rue des Bouchers

Rue des Bouchers

La jumătatea galeriilor, între Galerie du Roi şi Galerie de la Reine, se cască intrarea pe Rue des Bouchers (strada măcelarilor).  Şi ea îşi păstrează cu mândrie numele medieval cu trimitere la negoţul care se desfăşura acolo, ca multe alte străduţe din Ilot Sacre: Rue des Eperonniers, Rue des Teinturiers, Rue des Fripiers, Rue au Beurre, Rue du Marche au Charbon, Rue du Marche aux Poulets.  În plus, trăieşte şi la înălţimea poreclei pe care a primit-o: burta Bruxelles-ului, pentru că aici restaurantele şi cafenelele se ţin lanţ.  E un fel de capcană pentru turişti, dar e atât de pitorească şi de aromitoare, că pici de bunăvoie în ea. E musai să treceţi măcar pe acolo, ca să vedeţi etalajele impresionante de fructe de mare la gheaţă, homarii şi creveţii şi scoicile şi peştii,  şi în general atmosfera uluitoare a străzii.  Pentru că se află în Ilot Sacre, casele în care funcţionează restaurantele au rămas aproape neschimbate (după standardele de astăzi în restauraţie, nu ştiu dacă ar mai primi autorizaţii) şi, dacă reuşiţi să vă strecuraţi privirea printre copertine, o să vedeţi frontoanele în trepte care caracterizează arhitectura oraşului.

Dacă vreţi însă să mâncaţi bine şi ieftin, mergeţi mai departe până la ieşirea de pe Galerie de la Reine şi faceţi dreapta.  Aşezaţi-vă la una din mesele mici, rotunde şi absolut improprii ale cafenelei pe care o găsiţi acolo şi pregătiţi-vă să mâncaţi cele mai bune quiche şi tarte din viaţa voastră.  Şi mai vorbim după aceea.

Tags: Belgia, Brabant, bresle, Broodhuis, Brussels, Bruxelles, flamand, fructe de mare, galeriile St. Hubert, Grand Place, homar, Ilot Sacre, Maison du Roi, moules, restaurante, străzi medievale