…Şi o Bulgarie de weekend

Ştiu, am cam dezertat de pe-aici, tocmai când vă ascuţeaţi dinţii ca să muşcaţi din felia de tort numită „ce se mai poate face prin Bulgaria, în afară de mers la plajă”. Îmi pare rău pentru lunga pauză, şi mă întorc cu restul poveştii.

Veliko Târnovo

Veliko Târnovo

Citadela Tsarevets

Dacă ai o zi liberă (şi eu am avut norocul să am) şi o maşină la dispoziţie (şi ce român nu are, dacă vizitează Bulgaria), poţi să dai o fugă la Veliko Târnovo. Capitală a celui de-al doilea ţarat bulgar, e o mică bijuterie de oraş, curăţel şi cochet, căţărat de dealuri şi străbătut de un râu leneş şi, peste toate cele, garnisit cu o citadelă de prin secolul al XII-lea, pe numele său Tsarevets. Nu mai ţin minte cât era intrarea (da, dragi concetăţeni, se plătea intrarea – ceea ce recomand cu căldură să se facă şi pe plaiurile mioritice, doar-doar s-or întreţine monumentele istorice din banii ăia!), dar ruinele erau frumos conservate, locul era curat, şi localnicii spun că seara se ţine un spectacol de sunet şi lumină de mare angajament.

[Acum, eu am ce am cu ruinele foarte „manichiurate”, dar e fixa mea şi n-o impun nimănui. Ştiu că linia de demarcaţie între conservare şi restaurare e foarte alunecoasă, şi mai ştiu şi că turistul (nota bene, nu călătorul avizat, ci turistul, cel cu cultură medie şi sub) e mai impresionat şi mai uşor condiţionat să scoată din buzunar banii pentru taxa de intrare şi alte asemenea, dacă palatul cu pricina, cât o fi el de – să zicem – minoic, arată ca şi când cineva ar fi dărâmat un zid cu buldozerul, din greşeală, iar restul parcă ar fi fost evacuat alaltăieri. Numai că lucrurile nu ar trebui să stea aşa. Restaurarea complexului de la Knossos s-a făcut după ce a visat Arthur Evans, nu după vreo documentaţie pertinentă. De ce? Pentru că Evans a avut banii. Şi aşa se face că vezi la Cnossos ziduri consolidate cu beton, „aplecători” din tablă ondulată, fresce repictate urechistic, şi aşa mai departe. Închid paranteza.]

Citadela

În punctul cel mai înalt al citadelei este o biserică, şi ea complet refăcută. O prietenă bulgăroaică mi-a spus că „o scârbeşte” felul în care s-a reconstruit biserica – o fi şi ea din aceeaşi sectă puristă ca şi mine. Cert e că interiorul bisericii e cu totul neobişnuit – o frescă în alb-negru, pictură modernă, foarte… deconcertantă, ca să mă exprim blând. Am încercat să fac poze, dar din păcate nu mi-au ieşit. A, şi o ultimă observaţie: aproape de biserică, deci foarte sus şi extrem de vizibil, este arborat steagul Bulgariei. Cu mândrie, fără fereală. Oare noi de ce ne ruşinăm să arborăm drapelul naţional, şi-l pitim jenat prin cotloane? N-am înţeles niciodată prea bine…

Mănăstirea Dryanovo

Mănăstirea Dryanovo

Mănăstirea Dryanovo

Nu departe de Veliko Târnovo, la vreo 30 de kilometri, găsiţi mănăstirea Dryanovo, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Construită pe la anul 1200, mănăstirea a jucat un rol important în cultura bulgară, şi unul şi mai important în răscoala din 1876, care a culminat cu obţinerea independenţei faţă de turci. Sigur, neimportant pentru vizitatorul român. Ceea ce ar putea fi însă important este frumuseţea naturală a locurilor, cheile spectaculoase ale râului Dryanovska, liniştea şi seninătatea pe care le respiră întregul complex mănăstiresc. A, şi să nu uit: pentru speologi în apropiere de mănăstire se găseşte peştera Bacho Kiro, extrem de spectaculoasă, dar perfect „safe”. Deschisă de la 8 la 19 vara şi de la 10 la 16 iarna, peştera e luminată electric pe o lungim de 700 de metri, şi oferă două trasee ghidate (de 25, respectiv 60 de minute). Fără alte detalii, că peşterile mă sperie îngrozitor – deci n-am fost.

Etara

Uliţa mare

Intrarea

Dacă încă mai aveţi timp şi memorie în aparatul foto, la încă vreo 30-40 de kilometri, în apropiere de Gabrovo, găsiţi un fenomen numit Etâra (sau Etur, sau Etar, depinde cum transliteraţi). E un sat bulgăresc viu din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, un muzeu etnografic „live”, întins pe 7 hectare. Sunt nenumărate ateliere meşteşugăreşti (22, dacă e să credem broşura), printre care ţesătoria, cizmăria, cojocăria. O, şi să nu uităm parfumata tăbăcărie. Pentru sume între 20 şi 50 de leva pe zi, puteţi învăţa un meşteşug tradiţional. E criză, nu ştii când pică bine…

Bucătarii

În plus, toţi meşteşugarii îşi vând produsele proaspete chiar din pragul atelierului. Unii dintre ei chiar le oferă gratis. Cei doi bătrâni din imagine mi-au dat un castronel cu cea mai delicioasă mămăligă cu brânză de care am avut parte din copilărie – şi nu s-au supărat când le-am mai cerut o porţie. La fel de bună ca a răposatei mele bunici oltence.  Pe lângă această “gospodărie ţărănească tipică” (nu citiţi ghilimelele mele ca pe o ironie - mucavaua, dacă există, nu îţi sare în ochi), mai găsiţi olari, cioplitori în lemn, blănari, tâmplari şi o mulţime de alte meserii şi meşteşuguri.  Toate produsele, aşa cum spuneam, sunt de vânzare.  Nu sunt ieftine, dar sunt frumoase, îngrijit lucrate şi numai bune de adus ca suvenir acasă.

Hotelul Izvora

Piscina de la Izvora

Restaurantul Izvora

Toată povestea asta ne-a luat o zi de vară până-n seară. Dar nu uitaţi că noi stăteam în Sofia, deci drumul ne-a mâncat vreo 6 ore. Există însă cel puţin două hoteluri pe care le pot recomanda cu mâna pe inimă pentru un weekend bulgăresc relaxat. Ambele sunt în satul Arbanassi, lângă Târnovo. Hotelul Izvora este un complex de clădiri în stil tradiţional, cu un restaurant demn de luat în seamă şi cu tot confortul modern, elegant integrat în peisajul rural (piscină, spa, centru de conferinţe). În grădină sunt tot felul de animale – ei spun că e o mini-grădină zoologică – aşa cum erau pe vremuri la „Terasa Doamnei” din Bucureşti. Dacă vă interesează, site-ul www.izvora.com are şi o variantă în limba română…

Arbanassi Palace - heliportul

Arbanassi Palace - vedere de pe terasă

Un al doilea loc demn de menţionat este Arbanassi Palace – fosta vilă a lui Todor Jivkov, astăzi transformată în hotel de 5 stele. De un bun-gust mult mai marcat decât orice a făptuit tovarăşul său întru nemernicie de la nord de Dunăre, refugiul de vacanţă al comunistului bulgar este astăzi la dispoziţia turiştilor pentru sume absolut rezonabile (de la 50 de Euro în sus, cu mic dejun şi taxe incluse). Găsiţi detalii la www.arbanassipalace.bg. A, dacă vreţi să ajungeţi acolo cu elicopterul personal, există un heliport perfect funcţional – mai scurtează durata drumului, care pe şosea, de la Bucureşti, e de vreo 200 km.

Boyansko Hanche

Sau dacă, prin absurd, sunteţi blocaţi în Sofia peste weekend, dar vreţi să nu pierdeţi şansa unei experienţe „truly Bulgarian”, puteţi încerca un restaurant din Boyana, puţin în afara capitalei. Noi am încercat, la recomandarea unei colege bulgăroaice, Boyansko Hanche. Ne-a fost recomandat pentru mâncarea bună (mare dreptate a avut!) şi pentru spectacolul folcloric decent, un compromis onorabil între tradiţia autentică şi ceea ce turiştii găsesc atractiv. Şi, nu în ultimul rând, pentru foarte specialul dans pe cărbuni încinşi.

Terasa

Focul

Dansul pe cărbuni

Am ajuns acolo pe la 8 şi jumătate seara. Ni se spusese că e preferabil să dăm comanda înainte de începerea spactacolului, şi s-a dovedit o idee bună. Era încă lumină afară, şi am văzut cum se face focul într-o vatră din grădină – locul unde urma să se joace pe jăratic. Pe dinăuntru, un restaurant destul de obişnuit, lipsit de decorul agresiv-tradiţional de care se fac vinovate multe restaurante româneşti, altminteri bune şi de luat în seamă. În grădină totul minunat, mai puţin umbrelele sponsorizate de Gorna Bania, unul din producătorii locali de apă minerală – stricau toată atmosfera rustică, altfel plină de bun gust. Mâncarea – multă, bună şi destul de ieftină. Ne-a costat cam 25 de leva de persoană, cu antreuri generoase, câte un fel principal şi destulă băutură.

Dansatorii

Spectacolul l-au susţinut 4 dansatori – doi bărbaţi şi două fete-zvârlugi, care ar fi făcut faţă foarte bine şi în trupa lui Michael Flatley. Aşa cum şade bine animatorului, au luat la dans persoane din public, au zîmbit, au făcut show. Civilizat şi decent, fără să se vâre în sufletul nimănui şi fără să vâneze bacşişuri. Punctul culminant a fost, evident, momentul când toată lumea a fost poftită afară, cei doi dansatori bărbaţi s-au descălţat şi au început să dea roată vetrei pe care se împrăştiase jarul în strat uniform. Ah-uri şi oh-uri din partea turiştilor (am avut parte de ruşi, coreeni şi israelieni în seara cu pricina, pe lângă americanii din grupul meu).

În cele din urmă, dansatorii au luat în braţe câte o duducă din public (am văzut eu, le-au ales pe unele mai subţirele!) şi au dat o tură cu ea pe jar. Când profesioniştii s-au restras, brusc 3 americani din grupul meu s-au descălţat şi au decretat că „cine ştie când o să mai am ocazia să fac aşa ceva”. Am profitat de un moment de neatenţie al lor şi am verificat jarul – slavă domnului, era aproape stins. Nu de alta, dar avusesem deja parte de o evacuare medicală în ziua aia…

Tags: Arbanassi, Bacho Kiro, Boyana, Boyansko Hanche, Citadela, dans pe jăratic, Dryanovo, Etara, Gabrovo, Izvora, manastire, meşteşuguri, muzeu etnografic, peşteri, ruine, Todor Jivkov, Tsarevets, Veliko Târnovo