Casa Batllo
Cum spuneam mai devreme, ştiam că undeva în Barcelona există locuri în care să-l întâlnesc pe Gaudi cel din visele copilăriei mele. Mai mult, să întâlnesc trei arhitecţi emblematici pentru Barcelona şi pentru începutul de secol XX, toţi trei adunaţi pe o distanţă de mai puţin de 50 de paşi: Gaudi, Domenech i Montaner (despre care am mai vorbit aici) şi Puig i Cadafalch.
Casa Batllo
Casa Lleo-Morera
Bucăţica asta de Barcelona se numeşte „Manzana de la Discordia”, amuzant joc de cuvinte, pentru că în spaniolă manzana înseamnă şi măr, şi cvartal de stradă – de unde şi double entendre: Insula Discordiei sau Mărul Discordiei. Aici sunt trei case construite sau reamenajate de cei trei giganţi ai arhitecturii catalane – trei case atât de diferite încât sunt discordante – fiecare genială în felul său. Dacă porniţi la plimbare pe Passeig de Gracia (şi merită s-o faceţi, pentru că este un bulevard extrem de frumos), coada pentru intrarea la Casa Batllo, la nr. 43 se vede de la mare distanţă. Din păcate, la fel de bine şi vede şi un imens panou publicitar, care acoperă clădirea de la nr. 41, aflată în renovare: Casa Amatller a lui Puig i Cadafalch. Doar câţiva paşi mai încolo, la nr. 35, este Casa Lleo-Morera, a lui Domenech i Montaner.
Casa Batllo - ceramica
Casa Batllo - vedere de pe acoperis
Cele două clădiri din urmă sunt închise publicului, însă Casa Batllo se vizitează. Este singura din care am imagini (este permis fotografiatul) şi cea despre care vreau să vorbesc. Nu că ar fi uşor de descris. Este atât de diferită de ideea convenţională de casă, încât desfide imaginaţia şi vocabularul. Aici Gaudi şi-a lăsat fantezia să zburde liberă, realizând una din cele mai spectaculoase şi mai vibrante clădiri ale perioadei. Faţada e toată o unduire de piatră şi ceramică, în jocuri de culoare, şi culminează cu acoperişul sub forma unei spinări de balaur, placat cu ţigle în formă de solzi. Balcoanele care punctează faţada au forma unor măşti veneţiene. Se zice că arhitectul ar fi stat în stradă, în faţa clădirii, şi ar fi indicat personal amplasamentul fiecărei plăci de ceramică de pe faţadă. Dragonul de pe acoperiş e un fel de omagiu oblic adus lui San Jordi (sfântul Gheorghe), patronul Barcelonei, şi luptei sale cu balaurul.
Se vizitează etajul 1 (piano nobile), terasa din spate, casa scării, podul şi acoperişul. Mi-e greu să spun care din aceste spaţii e mai impresionant. Ce să pomenesc mai întâi? Faptul că în toată clădirea nu există nici un colţ sau unghi, că aproape nici o linie nu e dreaptă? Fantasticul simţ al culorii care guvernează fiecare centimetru de spaţiu? Sau felul în care fiecare element din această orgie a imaginaţiei dezlăţuite este perfect practic şi de o indiscutabilă utilitate?
Casa Batllo - semineul
Casa Batllo - lustra din salon
Casa Batllo - fereastra salonului
Salonul de la etajul 1 este încăperea ale cărei geamuri dau spre Passeig de Gracia. Etajul a fost decorat tot de Gaudi, care a creat aici unele din cele mai bune piese ale sale. Deşi mobilele nu mai există în casă, s-au păstrat şemineul, tavanele cu desen spiralat, vitraliile, elementele de fier forjat. Pentru că vorbeam de funcţionalitate: ferestrele salonului şi uşile interioare au nişte fante (arată ca nişte branhii de peşte) care se pot închide sau deschide, pentru a regla debitul de aer care pătrunde în casă. Ferestre însele sunt gândite pentru a se deschide prin culisare, acţionate de un sistem de scripeţi. Pentru că ochiurile de geam sunt dispuse în unghi unul faţă de celălalt, impresia este cea a unei uriaşe ferestre curbate.
Casa Batllo - curtea de lumina
Luminatorul
Iesirea spre terasa
Terasa
Spatele casei
Cosurile de pe acoperis
Spinarea balaurului
Tags: Barcelona, Casa Amatller, Casa Batllo, Casa Lleo-Morera, Domenech i Montaner, Gaudi, Manzana de la Discordia, Passeig de Gracia, Puig i Cadafalch
Cred ca este extraordinar sa ai o astfel de casa, dar, in acelasi timp, extrem de obositor. Nu ma refer doar la gloatele de turisti care i-ar da tarcoale, ci si la casa insasi, care este o continua provocare pentru privire. As avea senzatia ca locuiesc intr-un experiment, nu in casa mea proprie si personala. M-as simti ca fiind doar pasager, nu ca apartinand locului. Cine stie, poate dupa ce te-ai obisnui cu ea indeajuns de mult te-ai putea simti ca acasa, dar mie mi-ar fi greu.
E un punct de vedere. Categoric, tot ce depăşeşte banalul este privit, pipait, comentat şi disecat până la saturaţie. Dar pentru mine plăcerea de a ieşi din rând compensează dezagrementele de felul ăsta…
ce frumos e interiorul! imi vine sa mor de ciuda ca n-am vizitat-o si pe ea cand am fost, in 2004! am fost in casa milla atunci, la fel de fascinanta si in ce priveste absenta liniilor drepte si a culorilor; la battlo nu stiu de ce n-am intrat, cred c-am trecut de douazeci de ori pe vis-a-vis, ca doar din Passeig de Gracia ajungi peste tot unde e interesant… mai ai sa povestesti despre Parc Guell:) sa stii ca nici pe mine nu m-a impresionat atat de tare Sagrada Familia; senzatia mea este ca asta se intampla datorita lipsei de spatiu din jurul ei; ce parere ai - daca ar fi pe un deal fara nimic in jur sau singura intr-o piata de dimensiunile Place de La Concorde sau San Marco?
Cred că n-ai vizitat-o pentru că nu era deschisă în 2004. Se pare că au redeschis-o abia anul trecut. Casa Mila mi-a plăcut, dar nu la fel de mult. E puţin cam mare pentru a da impresia de “personalizare” pe care o dă Batllo. Cât despre Sagrada, e posibil să aibă mai mult impact dacă ar fi într-un spaţiu mai larg - oricum, se zice că ar trebui dărâmate nişte case pentru a termina partea de sud. Dar problema mea de bază n-a fost situarea, ci incoerenţa ei. Mi se pare că s-au îndepărtat foarte mult de viziunea originală a lui Gaudi. Da’ în definitiv, cine sunt eu să-mi dau cu părerea, că nici studii de arhitectură n-am, şi nici n-am intrat în legătură astrală cu spiritul lui Gaudi…
p.s.: am fost weekendul asta la venezia, insa inca nu am poze; cred ca le pun saptamana viitoare:)
Aşteptăm cu interes poze veneţiene!
Cum am mai spus abia m-am intors si comentez cat am totul proaspat in ochi si minte.Fiind pe cont propriu am putut vizita fiecare obiectiv in tihna si pot sa spun ca la Casa Batllo m-a impresionat iluminarea (ideea vitraliilor in partea de sus a geamului din sufragerie este geniala).Dar am avut si ghinion - nu am putut sa ma bucur de tot pentru ca am avut parte de un mare grup de turisti japonezi pentru care conta mai mult multitudinea fotografiilor,decat ceea ce reprezenta cladirea in sine.Dar,totusi cred ca ar fii foarte obositor sa traiesti in asa o casa,cu atatea intortocheri - este superba pentru vizitatori!
Japonezii sunt o plagă a turismului… nu poţi scăpa de ei nicăieri. În curând, or să devină ei înşişi obiective turistice, sau o să ajungem să îi considerăm parte din peisaj.
Ei, uite că eu mi-aş lua inima-n dinţi şi aş locui într-aşa o casă! Aştept păreri - pro şi contra…