Muntenegru, tara de piatra (II)

La iesirea din orasul medieval Budva, daca esti de-al locului, stii ca o poti apuca pe o poteca pietruita ce se infasoara in jurul stincilor si duce pe o plaja mica, curata si extraordinar de pitoreasca. Se pare ca in micul golf care adaposteste plaja apa este intotdeauna curata cum e cristalul, indiferent cit de murdara devine in restul coastei – o aberatie a curentilor, probabil, care fac din peticelul de nisip un loc teribil de cautat. Pina acolo, daca nu va ia ochii geologia incredibila (pietrele arata ca si cind un gigant le-ar fi strins in pumn si le-a mototolit pina nu se mai intelege nimic din ele), o puteti saluta pe Balerina.

Orasul e plin de baruri, cafenele si restaurante minunate. Vedeta oricarui meniu este pestele, urmat la mica distanta de fructele de mare, si la mare distanta de orice altceva. Gasiti aici peste de toate felurile, proaspat scos din apa, nu mai devreme de dimineata aceleiasi zile – la fel si crevetii, calamarii si langustinele. Chelnerul sau (foarte des) chiar patronul vine la masa cu tava cu «captura zilei», pe care ti-o prezinta cu aplomb, umor si aproape afectiune. Vinurile de Muntenegru sunt tare bune, si orice restaurant care se respecta are o oferta consederabila. Preturile? Mai mici ca la Paris, mai mari ca la Bucuresti. Se poate trai in pace si buna prietenie cu ele, daca nu vreti cine stie ce sofisticarie.

Ceva mai incolo pe coasta, la sud de Budva, am dat peste o alta bijuterie : St. Stefan. Construit in secolul XV pe o insula stincoasa, orasul a fost zeci de ani adapost in fata atacurilor turcesti. In anii din urma, s-a construit un istm care leaga insula de mal. Pe coltul asta de stinca au incaput, pe linga casele oamenilor, trei biserici, dintre care una a dat numele asezarii. Locul e de o originalitate si de o frumusete iesite din comun. Din pacate, n-am avut timp sa cobor pe insula, si tot ce am reusit a fost o fotografie de sus, de pe sosea.

La nord de Budva, un alt loc de poveste: golful Kotor. E atit de frumos, incit a fost includ in Clubul celor Mai Frumoase Golfuri din Lume, si in lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Din nou, din pacate, nu am reusit sa ajung acolo, dar am permisiunea sa postez fotografii din orasul Kotor, facute intr-o dimineata de duminica, cind urbea inca dormea. Orasul este situat in capatul golfului de aproape 30 de kilometri, sapat intre doua masive muntoase. Catedrala de aici, sfintita la anul Domnului 1166, poarta hramul sfintului Tripun, patronul orasului. Sper sa ajung si eu pe acolo, si atunci o sa am mai multe de povestit.

A, si aproape ca uitam: am dat o fuga pina-n Kosovo. Am plecat din Budva simbata seara, am ajuns dimineata in Pristina, am stat pret de o cafea (indelungata, de vreo 3 ore) cu o veche cunostinta care lucreaza acolo, si duminica seara eram din nou la Budva. Avusesem mari emotii cu privire la intrarea si – mai ales – la iesirea din Kosovo, avind in vedere ca Romania nu a recunoscut acest stat, si eram blindata cu numere de telefon de la ambasade si reprezentante romanesti din zona, la care sa apelez in caz de doamne-fereste. N-a fost cazul, pentru ca granicerii kosovari s-au purtat cit se poate de civilizat. Cum, de altfel, s-a purtat si intregul grup de kosovari pe care l-am insotit la Budva, pe toata durata conferintei. Am constatat, pentru a nu stiu cita oara, ca daca fac abstractie de partizanate, de nationalisme si de politica, oamenii sunt capabili sa se comporte normal si firesc. Am avut laolalta muntenegreni, sirbi, bosniaci si kosovari, care au stat la masa unii linga altii, au baut impreuna, s-au fotografiat impreuna, iar la capatul unei saptamini au facut schimb de numere de telefon si de adrese de email. Mai multi dintre ei au venit la mine sa-mi spuna ce stiau despre Romania, sau sa-mi povesteasca despre calatoriile lor in Romania – lucru care, de altfel, mi se intimpla cam peste tot unde ajung.

In fine, o mentiune speciala pentru Oliver, pe care l-am pomenit la inceputul povestii. Oliver este nascut in Bosnia, are cetatenie bosniaca, muntenegreana si sirba si actualmente locuieste cu sotia si cei doi copii in Podgorica. Pentru mine, atunci cind calatoresc cu treaba in tarile fostei Iugoslavii, este interpret, ghid fara voie (“Oliver, whose statue is that, over there?” “Oh, some dead old guy!”), maestru de ceremonii si fotograf. Mi-a aratat colturi de oras pe care numai un localnic le poate sti, m-a descurcat in situatii dificile, si, nu in ultimul rind, mi-a permis cu multa generozitate sa folosesc fotografiile lui pe acest blog, atunci cind ale mele nu sunt de ajuns. Hvala, Oliver!

Tags: Balerina din Budva, Budva, golful Kotor, Kotor, Muntenegru, restaurante, St. Stefan, UNESCO, World Heritage