Masturisesc ca nu mi-as fi imaginat niciodata ca o sa am un blog. Mi se parea o expunere vecina cu exhibitionismul, iar lenea mea funciara nu reusea sa ii inteleaga pe cei care, constiincios, isi intretineau cuminte blogurile doldora.
Pierzania mea a fost faptul ca sunt o avida cititoare - de carti, reviste, ziare si (mai recent) de bloguri. Comentez rarisim postarile altcuiva, si in principiu trebuie sa cunosc autorul blogului. Intr-o atare circumstanta, am intrat intr-o discutie oarecum contradictorie cu o alta cititoare a blogului cu pricina. Blogul este despre carti, dar noi ne-am ciondanit pe tema unui oras. M-a provocat sa-i aduc argumente, ceea ce am si facut. In cele din urma, mi-a spus: “ce frumos, sa iubesti (sau sa nu iubesti!) un oras, o lume, o istorie, o civilizatie… da, perfect de acord cu chestiunea chimiei personale dintre mine, ca persoana, si metropola“.
Mi-am dat seama ca am umblat razna prin zeci de orase, am intins fire nevazute intre inima mea si asezari aflate la sute sau mii de kilometri, am lasat cite o farima din mine in sute de locuri prin care am trecut. Mi-am dat seama ca n-as vrea ca cioburile astea sa se piarda fara urma. Mi-am dat seama ca vreau sa povestesc despre locurile prin care am trecut, pe care le-am iubit sau nu, dar care si-au lasat urma in memoria mea. Mi-am dat seama ca poate nu e atit de rau sa ai un loc in care sa-si versi amintirile, asa cum scuturi de picaturi umbrela inainte de a intra cu ea in casa, un loc de unde ceilalti sa le culeaga si sa se joace cu ele, sa le citeasca si sa le lase sa curga mai departe. Mi-am dat seama ca, daca nu o vorbesc, aceasta chimie dintre mine si metropola va ramine nestiuta - uneori chiar si mie insami. Si asa, aceasta Sabina pe care nu o cunosc a devenit nasa blogului meu. Ii multumesc - sau poate nu. Ramine de vazut…
Frumos scris, Oana. Intr-adevar, cred ca o sa ai multe de povestit si sunt sigur ca va fi nu doar spre binele nostru, ci si al tau. Mult succes cu blogul tau si ma bucur ca primul comentariu imi apartine!
@Radu Popovici: Bine ai venit! Si eu ma bucur ca primul comentariu iti apartine.
Bravo Oana!
Mă bucur nespus de mult să văd că ţi-ai făcut blog! Este ceva amuzant şi relaxant, părerea mea.
Te pup, Anda (C-TA)
Click pe nume pentru blogul meu.
De ce comentariul meu nu apare, domne, c-am si uitat ce anume vroiam sa scriu. Oricum,la a 3-a incercare, mentionez doar felicitarile de rigoare si promisiunea de a vizita cu fidelitate.
Cum sa nu apara, domne, ce crezi, ca te cenzurez??? Te astept oricind in vizita, si cu comentarii. Si promit sa mai si scriu cite ceva, ca stiu ca sunt in urma…
Welcome, asa intarziat, scuze ca n-am stiut pana acum. Mie nu-mi apar pe weblog linkuri daca se scrie despre blogul meu in alta parte:(
Mult, mult succes, o sa vezi ce misto e!
Oana, si tu esti ziarista?
“Şi” eu? Păi cine mai e? Şi nu, nu sunt ziaristă. Dar sunt curioasă de ce mă întrebi…
eu mai sunt ziarist. te-am intrebat pentru ca scrii foarte bine si dens, precum un jurnalist experimentat